Limba dacilor
Aproape 200 de cuvinte din limba româna îsi au originea în limba vorbita de daci, potrivit celor mai multi dintre oamenii de stiinta care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o alta concluzie la care au ajuns lingvistii consacrati, însa cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antica au stârnit controverse.
Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o stiinta complexa, careia i-au cautat raspunsul lingvisti si filologi renumiti ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Hasdeu. Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba româna provin din fondul geto-dacic, desi urmele certe ale limbii folosite în vremea stramosilor nostri nu s-au pastrat ori sunt contestate.
Oamenii de stiinta au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populatiile antice bastinase de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone si arhaice nu îsi au originea în niciuna din limbile cu care limba româna avea legatura: latina, greaca, slava, turca, maghiara.
În al doilea rând, ele pot fi regasite în limba albaneza care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împartit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Hasdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeana în albaneza, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fara corespondent în albaneza, listate de I.I. Rusu si cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.
Lista cuprinde urmatorii termeni:
A: abes, Abrud, abur, acasa, adamana, ademeni, adia, aghiuta, aidoma, ala, alac, aldea, ameti, amurg, anina, aprig, argea, Arges, arunca, azuga.
B: baci, baier, baliga, balta, bara, Barba-cot, barza, basca, batal, baga, baiat, balan, balaur, beregata, boare, bordei, borts, brad, brândusa, brânza, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burta, burtuca, burtus, butuc, butura, buza.
C: caier, cata, caciula, capusa, caputa, catun, cioara, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, cret, cruta, cujba, culbec, curma, curpan, cursa, custura.
D: darari, dat, darâma, deh, deretica, descata, descurca, dezbara, desghina, dezgauc, doina, don, dop, droaie, dultu.
F: farama.
G: gard, gata, galbeaza, genune, ghes, ghiara, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapa, gresie, groapa, grui, grumaz, grunz, gudura, guta.
H: hojma.
I: iazma, iele.
Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilt.
L: leagan, lepada, lespede, lesina.
M: mal, maldac, mazare, maces, madari, magura, malai, mamaliga, marcat, matura, melc, Mehadia, mieru, mire, mistret, misca, mânz, morman, mosoc, mos, mot, mugure, mununa, murg, mutat.
N: napârca, nasarâmba, nitel, noian.
O: ortoman.
P: pastaie, pastra, pânza, pârâu, prunc, pururea.
R: rata, ravac, rabda, reazem, ridica, rîmfa, rînza.
S: spânz, stapân, starnut, sterp, stejar, steregie, stâna, straghiata, strepede, strugure, strunga, sugruma, suguta, sale, sira, sopârla, soric, sut, scapara, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbad, Sarmisegetuza.
T: tare, traista, tulei,
T: tap, tarc, tarina, tarus, tundra, turca.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urda, urdina, urdoare.
V: vatra, vatama, vatui, viezure, viscol,
Z: zara, zar, zburda, zestre, zgarda, zgîria, zgârma, zimbru zîrna.
Denumirile antice
Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antica, fara a avea neaparat originea în limba dacilor. Printre ele se numara: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Arges, Crisus – Cris, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunarea, Maris, Marisos – Mures, [B]useos – Buzau, Naparis – Ialomita, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Somes, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timis.
Lor li se adauga numele de localitati si antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba si multe altele.
De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscatori ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au pastrat aproape 80 de denumiri dace de plante.
[embedded content]
Dacii nu foloseau scrierea
Cercetatorul Ariton Vraciu sustinea ca dacii nu foloseau scrierea. „Stim sigur ca tracii si ilirii din perioada istorica nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populatiilor antice n-au cunoscut si n-au întrebuintat scrierea înainte de începutul influentei grecesti (Russu 1967). Semnificativ este în aceasta privinta pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunostea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau ca este un lucru foarte rusinos sa folosesti scrierea.
Limba ilirillor o cunoastem tot indirect, din fragmentele ce au ramas întâmplator în scriere greaca sau latina. Desigur, de aici nu trebuie trasa concluzia ca, într-o perioada mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au disparut sau nu au putut fi înca descifrate. Nu este exclus ca asa sa stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tartaria, datand cu aproximatie din anul 3000 î.Hr.”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-getilor.
Istoricii Constantin si Hadrian Daicoviciu sustineau însa ca dacii cunosteau scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas stantat cu inscriptiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la aceasta concluzie. „Cu multa dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscriptia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscriptie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevar, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor întelesul de „fiu”, ca, de pilda, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscriptia DECEBALVS PER SCORILO e redactata în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineste sau macar cu litere latinesti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciuperca. Tot asa va fi scrisa si epistola lui Decebal catre Domitian, semn ca la cancelaria regeasca de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscuta ?si folosita. Asadar, dacii cunosteau scrierea. Fireste, ea n-a devenit niciodata accesibila tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
Aproape 200 de cuvinte din limba româna îsi au originea în limba vorbita de daci, potrivit celor mai multi dintre oamenii de stiinta care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o alta concluzie la care au ajuns lingvistii consacrati, însa cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antica au stârnit controverse.
Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o stiinta complexa, careia i-au cautat raspunsul lingvisti si filologi renumiti ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Hasdeu. Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba româna provin din fondul geto-dacic, desi urmele certe ale limbii folosite în vremea stramosilor nostri nu s-au pastrat ori sunt contestate.
Oamenii de stiinta au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populatiile antice bastinase de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone si arhaice nu îsi au originea în niciuna din limbile cu care limba româna avea legatura: latina, greaca, slava, turca, maghiara.
În al doilea rând, ele pot fi regasite în limba albaneza care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împartit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Hasdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeana în albaneza, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fara corespondent în albaneza, listate de I.I. Rusu si cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.
Lista cuprinde urmatorii termeni:
A: abes, Abrud, abur, acasa, adamana, ademeni, adia, aghiuta, aidoma, ala, alac, aldea, ameti, amurg, anina, aprig, argea, Arges, arunca, azuga.
B: baci, baier, baliga, balta, bara, Barba-cot, barza, basca, batal, baga, baiat, balan, balaur, beregata, boare, bordei, borts, brad, brândusa, brânza, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burta, burtuca, burtus, butuc, butura, buza.
C: caier, cata, caciula, capusa, caputa, catun, cioara, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, cret, cruta, cujba, culbec, curma, curpan, cursa, custura.
D: darari, dat, darâma, deh, deretica, descata, descurca, dezbara, desghina, dezgauc, doina, don, dop, droaie, dultu.
F: farama.
G: gard, gata, galbeaza, genune, ghes, ghiara, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapa, gresie, groapa, grui, grumaz, grunz, gudura, guta.
H: hojma.
I: iazma, iele.
Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilt.
L: leagan, lepada, lespede, lesina.
M: mal, maldac, mazare, maces, madari, magura, malai, mamaliga, marcat, matura, melc, Mehadia, mieru, mire, mistret, misca, mânz, morman, mosoc, mos, mot, mugure, mununa, murg, mutat.
N: napârca, nasarâmba, nitel, noian.
O: ortoman.
P: pastaie, pastra, pânza, pârâu, prunc, pururea.
R: rata, ravac, rabda, reazem, ridica, rîmfa, rînza.
S: spânz, stapân, starnut, sterp, stejar, steregie, stâna, straghiata, strepede, strugure, strunga, sugruma, suguta, sale, sira, sopârla, soric, sut, scapara, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbad, Sarmisegetuza.
T: tare, traista, tulei,
T: tap, tarc, tarina, tarus, tundra, turca.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urda, urdina, urdoare.
V: vatra, vatama, vatui, viezure, viscol,
Z: zara, zar, zburda, zestre, zgarda, zgîria, zgârma, zimbru zîrna.
Denumirile antice
Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antica, fara a avea neaparat originea în limba dacilor. Printre ele se numara: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Arges, Crisus – Cris, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunarea, Maris, Marisos – Mures, [B]useos – Buzau, Naparis – Ialomita, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Somes, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timis.
Lor li se adauga numele de localitati si antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba si multe altele.
De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscatori ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au pastrat aproape 80 de denumiri dace de plante.
[embedded content]
Dacii nu foloseau scrierea
Cercetatorul Ariton Vraciu sustinea ca dacii nu foloseau scrierea. „Stim sigur ca tracii si ilirii din perioada istorica nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populatiilor antice n-au cunoscut si n-au întrebuintat scrierea înainte de începutul influentei grecesti (Russu 1967). Semnificativ este în aceasta privinta pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunostea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau ca este un lucru foarte rusinos sa folosesti scrierea.
Limba ilirillor o cunoastem tot indirect, din fragmentele ce au ramas întâmplator în scriere greaca sau latina. Desigur, de aici nu trebuie trasa concluzia ca, într-o perioada mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au disparut sau nu au putut fi înca descifrate. Nu este exclus ca asa sa stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tartaria, datand cu aproximatie din anul 3000 î.Hr.”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-getilor.
Istoricii Constantin si Hadrian Daicoviciu sustineau însa ca dacii cunosteau scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas stantat cu inscriptiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la aceasta concluzie. „Cu multa dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscriptia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscriptie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevar, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor întelesul de „fiu”, ca, de pilda, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscriptia DECEBALVS PER SCORILO e redactata în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineste sau macar cu litere latinesti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciuperca. Tot asa va fi scrisa si epistola lui Decebal catre Domitian, semn ca la cancelaria regeasca de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscuta ?si folosita. Asadar, dacii cunosteau scrierea. Fireste, ea n-a devenit niciodata accesibila tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
