În timpul Bătăliei de la Trafalgar, din 1805, unul dintre cei mai mari eroi ai marinei militare a Marii Britanii, Horatio Nelson, a fost lovit de un glonț pe când ce se afla pe puntea vasului HMS Victory.
Glonțul i-a trecut prin umăr și i-a secționat coloana vertebrală, ucigându-l în cele din urmă. Nici nu se punea problema ca trupul eroului să fie abandonat, însă pe HMS Victory nu existau condițiile necesare conservării lui pe timpul voiajului lung către Anglia.
În căutarea unei soluții, medicul vasului, William Beatty, a venit cu o idee neașteptată: trupul lui Nelson putea fi „murat” ca un castravete. Astfel, Horatio Nelson s-a întors în țara sa natală într-un butoi cu coniac, camfor și smirnă.
În secolul al XIX-lea, militarii erau foarte populari în rândul britanicilor, iar Horatio Nelson nu făcea excepție. Era un om curajos și extrem de inteligent.
Rămas fără vedere la un ochi și cu un braț lipsă (pierdut în luptă), Horatio Nelson nu era genul de om care să treacă neobservat.
În 1805, flota britanică se afla în război cu francezii și cu spaniolii. În ziua de 21 octombrie, viceamiralul Nelson a fost lovit de glonțul fatal în timp ce lupta alături de trupele sale.
Medicul William Beaty a făcut tot ce a putut pentru a-l salva, dar, la trei ore după ce a fost rănit, organismul lui Nelson a cedat. Ultimele cuvinte ale viceamiralului au fost:
Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!
Click pentru abonare ▸
Fii fără grijă, nu facem spam.
„Acum sunt mulțumit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am făcut datoria.”
După ce Nelson a murit și Bătălia de la Trafalgar s-a terminat, echipajul s-a confruntat cu o dilemă presantă: cum să transporte cadavrul înapoi în Anglia. Călătoria avea să fie lungă, iar nava nu beneficia de condițiile necesare unui transport de acest gen.
Din fericire, William Beatty a venit cu ideea salvatoare. Medicul a decis că cea mai bună modalitate de conservare a trupului viceamiralului era introducerea într-un butoi cu alcool.
Marinarii cu experiență știau că trupurile pot fi conservate în rom, dar Beatty a ales să utilizeze coniacul deoarece avea o concentrație de alcool mai mare.
A fost nevoie de aproximativ 16 zile pentru ca vestea morții lui Nelson să ajungă în Anglia, iar când oamenii au auzit ce s-a întâmplat cu eroul lor, toată țara a intrat în doliu. Presa vremii relata în fiecare zi despre starea trupului lui Nelson și parcursul HMS Victory.
Cum la acea vreme marinarii nu aveau cum să comunice de pe mare cu presa, articolele erau pline cu speculații. Dar interesul oamenilor era atât de mare, încât jurnaliștii simțeau nevoia să le ofere „informații”.
Suferința englezilor era atât de puternică, încât ziarele le cereau oamenilor să nu le mai trimită poezii despre viceamiral. În tot acest timp, autoritățile pregăteau funeraliile eroului.
Oricât de mult s-ar fi străduit, tehnica de îmbălsămare a lui Beatty nu a funcționat perfect. În ciuda eforturilor, trupul lui Horatio Nelson s-a descompus lent în timpul călătoriei.
În încercarea de a încetini procesul de putrefacție, medicul a decis scoaterea trupului din butoi și înfășurarea lui în pânză. Apoi, a reașezat cadavrul în butoi, pe care l-a umplut din nou cu coniac, la care a adăugat camfor și smirnă.
Într-un final, trupul lui Nelson a ajuns în Anglia, unde a fost supus unei autopsii. Medicii cunoșteau cauza morții, iar autopsia a fost făcută mai degrabă pentru a îndepărta organele interne, care putrezeau mai repede decât restul trupului.
Astfel, la aproape 80 de zile de la moarte, cadavrul lui Nelson era pregătit de înmormântare. Pe 9 ianuarie 1806, un cortegiu funerar format de 32 de amirali, peste 100 de căpitani și 10.000 de soldați a însoțit trupul lui Horatio Nelson la Catedrala St. Paul.
După o slujbă de patru ore, Horatio Nelson și-a găsit în sfârșit liniștea în cripta catedralei. În ceea ce-l privește pe doctorul William Beatty, acesta s-a luptat tot restul vieții cu cei care i-au criticat decizia de a „mura” trupul lui Nelson.
Beatty a scris și o carte, „Povestea adevărată a morții lordului Nelson”, în care a explicat pe larg decizia controversată.