Blog

Orice comandant militar visează la o armată de soldați disciplinați și puternici, care să depășească orice obstacole și să reziste la foame, sete, nesomn, durere și traume.

Dar, cum corpul uman are limitele sale, medicii militari au căutat să sporească puterile trupelor în mod artificial, cu ajutorul medicamentelor.

În general, soldaților le erau prescrise medicamente cu două scopuri: pentru a le spori performanța în luptă și pentru a contracara traumele cauzate de violențele prin care treceau.

Pentru naziști, acest medicament-minune era Pervitin, conceput pentru a le conferi soldaților puteri supraomenești în condițiile grele de pe front.

Soldații care luau Pervitin rămâneau treji zile întregi, puteau mărșălui zeci de kilometri fără să se odihnească și fără să simtă durere sau foame.

Astăzi, acest medicament este cunoscut sub denumirea de metamfetamină.

„Tabletele Stuka” sau „ciocolata Panzer”

Metamfetamina este un drog extrem de puternic. Ingerată chiar și în cantități mici, stimulează sistemul nervos central, eliberând dopamină, care îi dă consumatorului o stare euforică prelungită.

Sporește vigilența și concentrarea, înlătură oboseala și are un puternic efect afrodiziac.

Metamfetamina a fost sintetizată pentru prima dată în 1893 și a fost prescrisă inițial pentru tratarea ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitatea), a obezității (provoacă pierderea poftei de mâncare), precum și ca decongestionant nazal.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata germană și-a „hrănit” soldații cu cantități mari de stimulente, inclusiv alcool, opiacee și metamfetamină, pentru a-i menține perpetuu vigilenți și energici.

Comandamentul german credea că aceste stimulente le sporeau soldaților încrederea în sine, capacitatea de concentrare și disponibilitatea de a-și asuma riscuri.

În același timp, credeau oficialii naziști, soldații aveau o sensibilitate mai redusă la durere și rezistau mai mult timp fără să mănânce, să bea sau să doarmă.

Directorul Academiei Medicale Militare și al Institutului de Fiziologie Generală și Militară, Otto Friedrich Ranke, a promovat metamfetamina ca pe un medicament-minune care urma să ajute Germania nazistă să înfrângă trupele Aliate.

Metamfetamina prescrisă militarilor era disponibilă sub formă de pilule mici, sub numele de marcă Pervitin. A fost utilizată de toate ramurile forțelor armate germane.

Soldații le numeau „tabletele Stuka” (Stuka-Tabletten), după bombardierul german „Junkers Ju 87” sau Stuka, simbolul forței aviației germane.

Alții le numeau „tabletele Hermann Göring”, iar soldaților din prima linie le plăcea să le numească „ciocolata Panzer” (Panzerschokolade), cu referire la tancurile naziste care distrugeau tot ce le stătea în cale.

Soldații luau medicamentul în exces

Potrivit History, între aprilie și iulie 1940, peste 35 de milioane de tablete de Pervitin și Isophan (o versiune ușor modificată) au fost livrate armatei terestre și forțelor aeriene germane.

Prospectul recomanda o doză de una până la două comprimate „numai atunci când este necesar, pentru a împiedica somnul”. Însă soldații epuizați și expuși la stres extrem depășeau de multe ori doza prescrisă.

Gerd Schmückle, de la Divizia 7 Panzer, a descris efectele pe care pastilele le-au avut după ce a luptat în Ucraina în noiembrie 1943:

„Nu am putut sa dorm. În timpul atacului am luat prea mult Pervitin. Cu toții eram dependenți de el de mult timp. Toată lumea lua aceste pastile, din ce în ce mai des și în doze tot mai mari.

Pastilele păreau să înlăture senzația de agitație. Am alunecat într-o lume a indiferenței. Nimic nu mai părea periculos. Puterea părea să crească. După luptă, a urmat o stare bizară de intoxicație, în care nevoia de somn se lupta cu o stare de alertă.”

Însuși Otto Ranke a devenit dependent de Pervitin. Se spunea că putea să lucreze 50 de ore în continuu, fără să se simtă obosit.

Povestea demnă de film a lui Aimo Koivunen

Una dintre cele mai fascinante povești cu privire la efectele puternice ale acestei substanțe provine din Finlanda, care la acea vreme lupta alături de Germania.

Pe 18 martie 1944, Aimo Koivunen, un soldat finlandez care patrula pe schiuri în apropierea orașului Kandalaksha, în Laponia, se afla de trei zile în spatele liniilor inamice, alături de un grup de camarazi.

Grupul a căzut într-o ambuscadă a sovieticilor, dar, după lupte intense, soldații au reușit să-i îndepărteze pe atacatori.

Au început să schieze spre bază, știind că rușii erau pe urmele lor. După câteva ore bune de schiat, Koivunen era extrem de obosit și pe punctul de a leșina.

Atunci și-a adus aminte că avea rezerva de Pervitin a întregului grup în buzunarul de la piept. A decis să ia o pastilă.

Fără să se oprească din schiat, Koivunen a băgat mâna în buzunar, dar din cauza mănușilor i-a fost greu să scoată o singură pastilă.

Așa că a scos mai multe și le-a înghițit pe toate. În câteva minute, a simțit că tot corpul îi este cuprins de o energie intensă, dar efectele au durat puțin.

Supradoza de metamfetamină a început să-și facă simțite efectele, iar Koivunen a început să-și piardă conștiența – exact ce voia să evite.

Când s-a trezit din starea de transă, finlandezul se afla deja la 100 de kilometri depărtare. Se pierduse de camarazi și rămăsese fără muniție și mâncare. Nu-și amintea nimic din ce se întâmplase.

A început să schieze spre locul unde credea că se află camarazii pierduți, luptându-se cu somnolența și halucinațiile. Această stare de delir a durat câteva zile, cu faze alternative de veghe și somn.

La un moment dat, a călcat pe o mină și și-a pierdut un picior. Potrivit unor relatări, incapabil să se miște, Koivunen a zăcut într-un șanț timp de o săptămână, în așteptarea ajutorului.

Când a fost găsit, slăbise 43 de kilograme și avea pulsul de 200 de bătăi pe minut. Povestea lui Koivunen a devenit primul caz documentat al unui soldat care a suferit o supradoză de metamfetamină în timpul luptei.

Pervitin avea multe efecte adverse

Pe măsură ce războiul progresa, medicii germani au început să se preocupe de efectele dăunătoare ale metamfetaminei asupra sănătății și comportamentului soldaților.

În cartea „O scurtă istorie a drogurilor și războiului”, istoricul Łukasz Kamieńsk scrie:

„La o zi după ingerarea drogului, soldații se aflau în general într-o stare fizică mult mai proastă; unii au avut probleme de sănătate, precum transpirația excesivă și tulburări de circulație, iar câțiva au murit. De asemenea, numărul de accidente în rândul piloților Luftwaffe a crescut simțitor.”

Astfel, după starea de euforie urmau două sau trei zile în care soldații funcționau la capacitate redusă, ceea ce reprezenta o problemă pentru comandanții militari.

Potrivit lui Kamieńsk, uneori metamfetamina cauza comportamente agresive, ceea ce ar putea explica de ce unii soldați naziști s-au transformat în ucigași nemiloși.

Oficialii armatei germane au încercat să limiteze utilizarea pe scară largă a Pervitin. Pe 1 iulie 1941, au clasificat drogul ca substanță restricționată. Totuși, zece milioane de tablete au fost livrate trupelor în același an.

Spre sfârșitul războiului, Germania a început să testeze un nou stimulent – o pilulă denumită D-IX. Aceasta conținea cinci miligrame de cocaină, trei miligrame de Pervitin și cinci miligrame de Eukodal (un calmant pe bază de morfină).

Łukasz Kamieńsk spune că D-IX îi transforma pe soldați în „mașini”. Totuși, Germania a pierdut războiul înainte ca medicamentul să intre în producția de masă.