Blog

Toată lumea știe ce este Premiul Nobel. Mult mai puțin cunoscute sunt așa-numitele Premii Ig Nobel, al căror nume este un joc de cuvinte cu cuvântul englezesc „ignoble” (care înseamnă ignobil, adică abject, mizerabil), creat ca o parodie a prestigioaselor premii acordate de Academia Suedeză.

Premiile Ig Nobel au fost create de americanul Marc Abrahams și, în ultimele trei decenii, au fost acordate anual de revista de umor științific Annals of Improbable Research pentru a recunoaște realizările a zece grupuri de oameni de știință care, spun ei, „mai întâi îi fac pe oameni să râdă și abia apoi îi fac să gândească”.

Printre laureații din acest an se numără o echipă de cercetători nord-americani care au fost distinși cu premiul pentru istorie pentru studiul „O abordare multidisciplinară a scenelor de pe ceramica mayașă în care sunt prezentate clisme”.

Autorii își bazează cercetarea pe unele scene reprezentate pe obiectele ceramice mayașe, afirmând că acestea „indică, fără îndoială, faptul că vechii mayași făceau clisme intoxicante într-un context ritual” și infirmă „viziunea tradițională conform căreia erau un popor contemplativ”.

Băuturile halucinogene folosite de mayași

Utilizarea plantelor cu proprietăți halucinogene pare să dateze încă din civilizația Olmec. Cu toate acestea, practica este cel mai bine documentată în texte religioase precum Popol Vuh și în relatările cronicarilor spanioli din secolul al XVI-lea.

Astfel, utilizarea substanțelor halucinogene în rândul mayașilor a avut loc în timpul ceremoniilor care se desfășurau adesea sub pământ, în peșteri sau în locuri considerate ca fiind puncte de acces sacru la lumea subterană. Vechii mayași credeau că utilizarea lor le intensifica viziunea interioară, oferind un cadru favorabil pentru contactul cu lumea spiritelor.

Una dintre substanțele cel mai frecvent folosite era o băutură numită balché, preparată din scoarța arborelui legumicol cu același nume, pe care se pare că o înmuiau în miere și apă și apoi o fermentau pentru a obține un conținut alcoolic moderat.

Chih era o altă băutură alcoolică obținută prin fermentarea sevei plantei maguey, pe care mayașii o asociau cu sângele zeului Mayaheul. În perioada clasică, artizanii care produceau vase ceramice pentru această sărbătoare își marcau toate lucrările cu glifa chi. Consumul acestei băuturi este, de asemenea, detaliat în Codicele din Dresda.

Clismele halucinogene, un mod unic de consum

Un alt element folosit în ritualurile religioase era tutunul sălbatic (Nicotiana rustica), pe care mayașii îl numeau piziet. Era folosit pentru a obține viziuni și pentru a minimiza durerea provocată în timpul ritualurilor ce implicau vărsare de sânge (cum ar fi înfigerea în prepuț a unui spin de maguey sau vârf de coadă de pisică de mare).

Acest tip de tutun conține un alcaloid care afectează sistemul nervos și se consumă mestecat, inhalat sau amestecat cu frunze de Datura, o plantă otrăvitoare, sporindu-i efectul halucinogen.

Chiar dacă poate fi frapant, mayașii foloseau adesea lichidele și fumul pentru a-și face clisme, o procedură prin care substanța era injectată pe cale rectală cu tuburi făcute din dovleac alungit și uscat sau din lut, pentru a intensifica efectul halucinogen al drogului.

Aceste dovezi arheologice sunt furnizate de obiecte ceramice care prezintă imagini ale unor persoane care își pun clisme psihedelice în timpul unor ritualuri religioase.

Interesant este faptul că unele dintre figurile reprezentate sunt înfățișate vomitând, ceea ce a permis cercetătorilor americani laureați ai Premiului Nobel să ofere un răspuns la această formă neobișnuită de consum de substanțe:

„Afișarea ocazională (pe ceramică) a unor persoane care vomită pare să ofere un motiv plauzibil pentru care mayașii au ales aplicarea rectală (și nu doar alcoolul) pentru a obține starea de ebrietate.”