Blog

Aztecii au clădit un imperiu militar în America Centrală cu arme din Neolitic: săgeți, sulițe și cuțite de obsidian, o rocă vulcanică extrem de ascuțită, care făcea ravagii printre dușmanii acestei culturi precolumbiene.

Civilizația aztecă dominat cu mână fermă teritoriul pe care astăzi se găsește Mexicul, până la sosirea spaniolilor, la începutul secolului XVI.

Cuceritorii care veneau din cealaltă parte a Atlanticului au găsit o societate puternic militarizată și ierarhizată, întreținută de popoarele subjugate.

Potrivit călugărului cronicar Bernardino de Sahagun, trupele băștinașe erau formate „dintr-o adunătură ciudată de războinici care luptau în pielea goală, pictați pe trup, soldați împăunați cu scoici și pietre prețioase, purtând pe cap podoabe din pene lungi și multicolore.“

Dar și mai surprinzător era faptul că acest imperiu a pus în genunchi popoarele din America Centrală folosind arme specifice Epocii de Piatră: sulițe, săgeți și săbii din lemn și din obsidian, o rocă vulcanică găsită aici din abundență.

Obsidianul este o rocă vulcanică – se formează atunci când magma se răcește și se întărește odată ce se ridică la suprafață – tare și casantă, ale cărei margini sunt extrem de ascuțite.

În mod normal este neagră, deși, în funcție de compoziție, poate avea tonuri de roșu sau maro. Utilizarea sa datează din preistorie, când era folosită atât pentru confecționarea armelor, cât și în scopuri ornamentele.

În bazinul mediteranean, odată cu Perioada Cuprului, piatra a început să fie înlocuită cu metalul la fabricarea armelor, lucru care nu s-a întâmplat și în Lumea Nouă.

În America, abundența de obsidian și lejeritatea cu care putea fi obținut au făcut din acest material elementul preferat pentru fabricarea armelor. La sosirea spaniolilor pe continent, aztecii abia începeau să utilizeze cupru la fabricarea săgeților.

Bernardino descrie „lăncile enorme și sulițele cu vârfuri transparente de obsidian sau cu vârfuri de cupru roșu aprins, strălucind în zori”, o imagine pe care Europa o uitase de aproape 4.000 de ani.

De la sosirea pe continent, în 1519, Hernan Cortes și tovarăși săi de arme s-au confruntat cu acești războinici. Conchistadorul Bernal Diaz del Castillo descrie multiple atacuri ale „indienilor”, care i-au întâmpinat pe europeni cu o ploaie de săgeți și proiectile „ca grindina”.

Vârfurile de obsidian ale acestor proiectile erau temute de cuceritori pentru că „trec prin orice armură” și de multe ori pătrundeau în corp în așa fel încât extragerea lor era imposibilă.

Sabia cu dinți de obsidian macuahuitl: o armă teribilă

O relatare anonimă atribuită unui membru al expediției lui Hernan Cortes, așa-numitul „conchistador anonim”, descrie cu uimire că aztecii „cioplesc pietre pentru cuțite și săbii, este un lucru minunat de văzut”.

Acești fulgi de obsidian, „făcuți la mare artă și care taie mai bine decât cuțitele”, în cuvintele lui Bernal Diaz, se regăseau pe sulițe și, mai ales, erau montați ca dinții pe ambele părți ale unui paloș de lemn care astfel devenea o armă foarte ascuțită, macuahuitl.

Bernal Diaz del Castillo descrie armele drept „săbii cu două rânduri de cuțite care nu pot fi rupte sau îndepărtate”, capabile să decapiteze sau să zdrobească țeasta inamicului dintr-o singură lovitură.

Și nu numai capete de oameni: conchistadorul anonim povestește cum „un indian a lovit un cal atât de tare, încât i-a despicat pieptul în două”.

Diaz del Castillo, la rândul său, descrie o scenă în care trei indigeni l-au dărâmat pe Pedro de Moron din șa „și apoi i-au înjunghiat iapa, care, cu gâtul tăiat de jur împrejur și capul atârnând de piele, a căzut acolo moartă”.

Dar, fără îndoială, adevărata putere a pietrei ascuțite s-a făcut cunoscută în ochii îngroziți ai cuceritorilor spanioli în scenele de sacrificiu pe care le-au văzut în Tenochtitlan.

În fiecare an, preoții azteci practicau mii de sacrificii rituale, omorând prizonierii de război într-un spectacol macabru la care lua parte și populația.

Locotenentul lui Cortes descrie o astfel de scenă oribilă, în care cuțitele de obsidian au jucat un rol fundamental:

„I-au așezat pe spate, pe pietre, le-au străpuns piepturile cu cuțitele și le-au scos inimile care încă băteau și le-au oferit idolilor. Apoi, le-au aruncat cadavrele pe trepte, la baza cărora stăteau alți măcelari indieni care le tăiau brațele și picioarele, ca să le mănânce carnea.”

Câțiva spanioli au suferit aceeași soartă descrisă de Bernal Diaz în timpul războaielor pe care le-au purtat împotriva aztecilor.

În cele din urmă, tehnologia superioară a europenilor și armele lor, care, în fața armelor băștinașilor, beneficiau de câteva milenii de transformări, și-au spus cuvântul.

Fierul, praful de pușcă și săbiile iberice au supus arsenalul autohton primitiv, deși înfrângerea a fost influențată și de convingerea cuceritorilor că erau ființe superioare, precum și de răzvrătirea popoarelor aflate sub stăpânirea tiranică a Tenochtitlanului.

Când spaniolii au debarcat în America Centrală, popoarele subjugate de azteci au văzut în străinii ciudați veniți de peste mări o oportunitate pentru propria eliberare. S-au înșelat amarnic.