Blog

Institutul doctorului Gustav Zander din Stockholm, fondat în 1865, ar putea fi numit prima sală de sport din lume. Acesta era dotat cu 27 de aparate construite la comandă, pe care pacienții lui Zander făceau exerciții fizice.

Zander susținea că aparatele sale terapeutice puteau corecta o serie de deficiențe fizice congenitale, cauzate de accidente sau de munca grea.

Adept al curelor de mișcare promovate de un alt pionier al exercițiilor fizice, Per Henrik Ling, Zander susținea că nu acrobațiile extenuante erau cheia sănătății, ci „efortul progresiv” – folosirea controlată și sistematică a mușchilor pentru a dezvolta forță, după cum amintește Smithsonian Magazine.

La scurt timp după ce a devenit medic, în 1864, Zander și-a pus ideile în practică la o școală locală din Stockholm, înființând prototipuri de aparate de terapie pentru elevi.

Aparatele sale foloseau greutăți și pârghii care puteau fi trase și mișcate pentru a ajusta rezistența în funcție de puterea fiecărui individ. Un alt set de greutăți și pârghii compensau greutatea corpului sau a membrelor utilizatorului.

Pentru cei cu paralizii sau slăbiciune extremă, aparatele motorizate împiedicau atrofierea mușchilor afectați. După ce a observat o îmbunătățire semnificativă a forței și sănătății subiecților săi de la școala din Stockholm, Zander a deschis Institutul Medico-Mecanic pentru a-și promova aparatele.

La început, medicii practicieni au fost sceptici față de afirmațiile privind noua terapie, dar pe măsură ce dovezile de îmbunătățire a stării pacienților s-au înmulțit, un număr tot mai mare de practicieni din întreaga lume au aprobat terapia lui Zander, permițându-i acestuia să deschidă un al doilea Institut Zander, de data aceasta la Londra.

Mașinile lui Zander au făcut senzație la Expoziția Centenară și Internațională din 1876 din Philadelphia, SUA, ceea ce i-a adus premiul pentru cel mai bun design mecanic.

Mecanizarea rapidă adusă de industrializare în a doua parte a secolului al XIX-lea a dus la creșterea numărului de funcționari și lucrători la birou, iar Zander a început să își comercializeze mașinile către această clasă în plină ascensiune.

Aparatele sale ofereau, explica Zander publicului american, „un mijloc de prevenire a relelor generate de o viață sedentară și de izolarea în care te împinge biroul”.

Până la începutul secolului, aparatele sale puteau fi găsite în centrele de sănătate din întreaga țară și în institute private, cum ar fi cel pe care Zander l-a înființat lângă Central Park din New York.

Accesul la aceste aparate era un semn de statut care reflecta stilul de viață liber al unei persoane și scutirea de muncă fizică. După moartea lui Zander, în 1920, aparatele sale și contribuția sa la terapia fizică au fost practic uitate, până când aceste idei radicale au fost redescoperite în ultimele decenii ale secolului XX.

Ideile sale revoluționare primesc din nou atenția și respectul pe care le meritau.