Blog

Giulgiul din Torino este o pânză de in cu lungimea de 4.4 metri și lățimea de circa un metru care prezintă imaginea unui bărbat. Este una dintre cele mai populare icoane catolice sau poate chiar cea mai faimoasă.

Pentru unii, este chiar pânza în care a fost învelit trupul lui Isus după crucificare. Pentru alții, este o icoană religioasă care doar reflectă povestea înmormântării, dar nu este neapărat țesătura autentică.

La mai bine de 600 de ani după ce a fost menționat pentru prima dată în registrele istorice, Giulgiul din Torino rămâne un simbol religios important pentru creștinii din întreaga lume.

Cele mai vechi mențiuni istorice cu privire la Giulgiul din Torino apar în Lirey, Franța, în perioada în a doua jumătate a secolului XIV. Un cavaler francez, Geoffroi de Charny, i l-a prezentat decanului bisericii din Lirey drept giulgiul de înmormântare autentic al lui Isus.

Nu există nicio mențiune despre cum ar fi ajuns giulgiul în posesia lui de Charny sau despre locul în care s-ar fi aflat pânza de-a lungul celor peste 1300 de ani care trecuseră de la înmormântarea lui Isus în apropiere de Ierusalim, potrivit Enciclopediei Britannica.

După ce biserica din Lirey a expus giulgiul, a început să atragă o mulțime de pelerini, dar și o mulțime de bani. Cu toate acestea, mulți membri marcanți ai Bisericii Catolice au rămas sceptici cu privire la autenticitatea pânzei.

În jurul anului 1389, Pierre d’Arcis, episcopul din Troyes, a trimis un raport Papei Clement al VII-lea în care pretindea că un artist a mărturisit că a falsificat giulgiul.

Mai mult, d’Arcis susținea că și decanul bisericii Lirey știa că este un fals, dar s-a folosit de el pentru bani. Ca răspuns, Papa a declarat că giulgiul nu este adevărata pânză de înmormântare a lui Hristos.

Totuși, suveranul pontif a hotărât că biserica Lirey putea continua să afișeze giulgiul, cu condiția să admită că pânza este doar o icoană religioasă creată de om, nu o „relicvă” istorică. Astăzi, Papa Francisc încă îl descrie ca fiind „icoană”.

În 1418, când Războiul de 100 de Ani amenința să cuprindă și Lirey, nepoata lui Geoffroi de Charny, Margaret de Charny, și soțul ei, s-au oferit să depoziteze pânza în castelul lor.

Soțul ei a întocmit o chitanță de schimb, recunoscând prin aceasta că pânza nu era giulgiul autentic al lui Isus și promițând să returneze obiectul pe vreme de pace.

Mai târziu, însă, a refuzat să mai înapoieze giulgiul, plecând cu el într-un turneu în care l-a prezentat drept adevăratul giulgiu de înmormântare al lui Isus.

În 1453, Margaret de Charny a vândut giulgiul pentru două castele casei de Savoia, care stăpânea părți din Franța, Italia și Elveția din zilele noastre (membrii dinastiei au urcat ulterior pe tronul italian). Ca pedeapsă pentru vânzarea giulgiului, femeia a fost excomunicată.

În 1502, casa de Savoia a depus giulgiul la Sainte-Chapelle din Chambéry, care acum face parte din Franța. În 1532, la capelă a izbucnit un incendiu care a topit o parte din argint, iar metalul a curs pe giulgiu, arzându-l.

Semnele de arsură și petele de apă de pe locurile unde a fost stins focul sunt vizibile și astăzi. În 1578, casa de Savoia a mutat giulgiul la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, care ulterior a devenit parte a Italiei.

A rămas acolo de atunci, cu excepția celui de-Al Doilea Război Mondial, când Italia l-a mutat în alt loc pentru a-l proteja.

În pofida faptului că Papa Clement al VII-lea a declarat giulgiul un fals în urmă cu 600 de ani, dezbaterea cu privire la autenticitatea sa nu s-a încheiat.

În secolul XX, ambele tabere ale dezbaterii au început să-și consolideze argumentele cu studii științifice, prezentate pe scurt de CNN în acest material.

În anii ’70, reprezentanții Proiectului de Cercetare a Giulgiului din Torino au spus că marcajele de pe pânză indică un corp răstignit și că urmele de pe el sunt pete de sânge uman.

În 1988, un grup de oameni de știință a spus că analiza lor a demonstrat că giulgiul a fost creat cândva între 1260 și 1390, în timp ce un altul a afirmat că pânza a fost creată cândva în perioada 300 î.e.n. – 400 e.n.

În 2018, cercetătorii au folosit tehnici criminalistice pentru a argumenta petele de sânge de pe giulgiu nu puteau fi ale lui Isus.

Fragilul Giulgiu din Torino este bine protejat. Este rareori prezentat publicului și este păzit de camerele de supraveghere și de sticla antiglonț.

Această din urmă măsură de securitate s-a dovedit a fi o bătaie de cap în 1997, când a izbucnit un incendiu în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul. Pompierii au fost nevoiți să spargă patru straturi de sticlă securizată pentru a proteja giulgiul de foc.

În aprilie 2020, arhiepiscopul de Torino, Cesare Nosiglia, a anunțat că, având în vedere urmările epidemiei de COVID-19, oamenii din întreaga lume vor putea vizualiza Giulgiul din Torino online de Paști.

Arhiepiscopul Nosiglia a declarat că miile de oameni care i-au cerut să le arate giulgiul l-au motivat să asigure o transmisiune în direct a giulgiului, care fusese expus ultima dată în 2015.